Elevii Școlii Profesionale Corbu din raionul Dondușeni, vor beneficia de un suport educațional integral, inclusiv aspecte teoretice și practice, prin intermediul orelor de curs, sesiunilor de discuții și atelierelor de lucru, în colaborare directă cu specialiștii din cadrul Î.S. „Moldelectrica”, pe parcursul întregii perioade de instruire.
Acest lucru va fi posibil datorită semnării acordului de colaborare între Î.S. „Moldelectrica”, reprezentată de directorul general interimar Sergiu Aparatu și Școala Profesională din satul Corbu, reprezentată de directoarea instituției profesional tehnice, Elena Fedișin. Documentul a fost semnat joi, 10 august,
și prevede, inclusiv, desfășurarea stagiilor de practică și posibilitatea angajării în câmpul muncii.
Prin acest parteneriat, ambele părți își asumă angajamentul ferm de a colabora într-un cadru tehnic, axat pe dezvoltarea competențelor practice în sfera electroenergetică. În plus, se urmărește promovarea formării continue a personalului și consolidarea relațiilor de colaborare dintre cele două instituții. Acordul de parteneriat a fost încheiat pe o perioadă determinată de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire.
Școala Profesională Corbu, r-nul Dondușeni pregătește meseriași la specialitățile:
Electromontor la repararea și întreținerea utilajelor electrice-Lăcătuș-electrician la repararea utilajelor electrice
Electrogazosudor-montator
Lăcătuș-electrician la repararea utilajelor electrice
Până la 25 august durează admiterea elevilor cu studii gimnaziale finalizate.
#Moldelectrica #ȘcoalăProfesionalăCorbu #ParteneriatdeExcelență #ViitorPromițător